Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Contrabandă cu ouă în Bulgaria
Contrabanda cu ouă este noul fenomen cu care se confruntă vameşii bulgari, notează cotidianul sofiot "Standart". Sute de bulgari din zonele de la frontiera cu Serbia călătoresc în fiecare zi până în ţară vecină, pentru a cumpăra ouă. O persoană are dreptul să transporte prin graniţă până la două cofraje cu 20 ouă fiecare şi, de aceea, familii întregi traversează frontiera de câteva ori pe zi. În Serbia, un ou costă numai 0,07 euro, în timp ce în Bulgaria preţul ajunge la 0,20-0,25 euro.



.jpg)