Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,71% în luna aprilie, iar cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la energia electrică, carburanți și chirii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică
Contractele de muncă vor fi înregistrate cu o zi înainte de începerea activităţii
Guvernul a decis, la solicitarea Comisiei Europene, să modifice legislaţia muncii, pentru combaterea evaziunii, prin introducerea unor reguli care să impună firmelor să înregistreze contractele de muncă mai rapid, cu o zi înainte de începerea activităţii, nu în 20 zile de la angajare, ca în prezent. Firmele sunt obligate sa includă în registrul general de evidenţă a salariaţilor elementele de identificare a salariatului cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii acestuia, să anunţe încetarea contractului individual de muncă chiar la data încetării relaţiilor de serviciu şi să transmită registrul în format electronic la Inspectoratul Teritorial de Muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat şi, ulterior, de către fiecare nou salariat, au declarat surse oficiale.



.jpg)