Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Copiii şi provocările online
Mediul online este apreciat ca un spaţiu sigur de 75% dintre copiii cu vârste între 10 şi 18 ani, sentimentul ridicat de siguranţă fiind explicabil prin nivelul autoperceput de informare privind riscurile de pe internet, potrivit unui studiu realizat de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, preluat de Agerpres. Tot peste 75% dintre copii declară că ştiu cum să blocheze persoanele care îi deranjează, să schimbe istoricul site-urilor vizitate, setările de confidenţialitate ale profilului de pe reţelele sociale sau cum să găsească informaţii despre utilizarea internetului în siguranţă.
Totodată, 1 din 6 elevi consideră că trebuie să răspundă la provocările lansate pe reţelele sociale, în timp ce pentru 1 din 7 este importantă postarea de materiale video în care se fac lucruri periculoase. Principalele motive care îi fac să participe la provocări țin de încurajările primite de la alţi copii, imitarea celorlalţi, nevoia de a demonstra că au curaj şi de a primi like-uri, frica de a fi desconsideraţi, curiozitatea şi faptul că astfel de acţiuni sunt considerate distractive.
Comparativ cu sondajul din 2020, a crescut ponderea elevilor care au descoperit singuri cum să utilizeze internetul (cu +11%) şi a scăzut numărul celor care au fost îndrumaţi de un adult din familie (-13%). De asemenea, a crescut procentajul celor care practică jocuri online singuri (+18%), efectuează apeluri voce sau video (+11%), cumpără bunuri şi servicii (+11%), se joacă online cu alte persoane (+10%), postează pe vlog (+9%) şi vizionează filme/seriale online (+9%).



.jpg)