Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Coreea de Sud, câștigătoarea secțiunii Vioară a Concursului „Enescu”
Muzicienii asiatici au dominat întrecerea la secţiunea Vioară a Concursului „Enescu” 2016, locul I fiind ocupat de Gyehee Kim (23 de ani) din Coreea de Sud, care a interpretat, în finala desfăşurată luni la Ateneul Român, „Concertul pentru vioară în Re Major op.35” de Ceaikovski. Pe locul al doilea s-a situat cel mai tânăr concurent înscris la secţiunea Vioară, Donghyun Kim (17 ani), tot din Coreea de Sud, iar pe locul al treilea s-a clasat Erzhan Kulibaev din Kazahstan. Potrivit organizatorilor, citaţi de Agerpres, rezultatele finalei au fost anunţate de cunoscutul violonist francez Pierre Amoyal, care a fost şi preşedinte al juriului. În afara celor 15.000 de euro, câştigătoarea a fost recompensată şi cu participarea la iPalpiti Festival of International Laureats 2017. De asemenea, ea are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului „Enescu”, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Violonista Ioana Cristina Goicea, participantă în semifinala secţiunii Vioară, a primit o bursă pentru cel mai bine clasat concurent român în cadrul Concursului „Enescu” 2016.
Finala secţiunii Pian, constând în trei concerte cu orchestră, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, se va desăşura în data de 25 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului. Finala concursului va fi transmisă live pe un ecran mare în faţa Ateneului sau poate fi urmărită pe pe www.festivalenescu.ro şi pe Medici.tv.