Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Costuri mai mici pentru apelurile internaţionale
▲ Începând cu jumătatea anului următor, pentru convorbirile internaţionale în reţelele de telefonie mobilă vor fi stabilite noi plafoane tarifare, mult mai avantajoase pentru utilizatori ▲
Costurile apelurilor din străinătate vor fi reduse din nou. Din vara anului 2010, pentru apelurile de pe telefoanele mobile din alt stat membru al Uniunii Europene (UE), va exista un plafon de 40 de eurocenţi pe minut (în momentul de faţă media UE este de 46 de eurocenţi pe minut). În plus, de la 1 iulie 2009, un SMS trimis din străinătate va costa numai 11 eurocenţi, faţă de 29 cât este tarifat în acest moment. Pe 9 martie, deputaţii europeni de la Comisia pentru Industrie au propus modificări asupra unui regulament din 2007 referitor la plafoanele pentru costurile apelurilor în regim de roaming. Conform membrilor acestei comisii, începând cu iulie 2010, călătorii în UE vor plăti doar 40 de eurocenţi pe minut pentru apelurile din alt stat membru. Pentru primirea unui apel, costul va fi plafonat la 16 eurocenţi pe minut. De la aceeaşi dată, primirea unui mesaj vocal în străinătate va fi gratuită. Comisia pentru Industrie mai doreşte ameliorarea transparenţei privind costurile furnizării de acces internet şi ale descărcării de fişiere de pe web. În acest fel, consumatorii vor fi mai bine protejaţi împotriva şocurilor în momentul primirii facturilor. Deputaţii susţin propunerea Comisiei Europene privind limitarea costurilor folosirii telefoanelor mobile pentru trimiterea de emailuri şi descărcarea fişierelor în regim de roaming. Comisia pentru Industrie consideră însă că un euro/MB este prea mult şi a propus 50 de eurocenţi/MB.