Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Creditele prin „Prima Casă“ ar putea fi acordate de la 15 iulie
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat că ofertele a 20 de bănci care intenţionează să participe cu produse de creditare în cadrul Programului „Prima Casă“ respectă criteriile de costuri impuse, dar lista finală va fi cunoscută doar după ce Finanţele şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor vor analiza şi celelalte criteriile de eligibilitate.
Autorităţile şi reprezentanţii băncilor afirmă că acordarea de credite prin Programul „Prima Casă“ ar putea începe în a doua jumătate a lunii viitoare. Programul „Prima Casă“ prevede ca băncile să solicite un avans de cel mult 5% şi să nu încaseze comision în cazul în care creditul este plătit anticipat. De asemenea, dobânzile trebuie să fie de cel mult EURIBOR plus 4% - la creditele în euro şi de ROBOR plus 2,5% - la creditele în lei. Valoarea totală a ofertelor transmise de bănci este de aproape un miliard şi jumătate de euro, iar cea mai mare sumă alocată este de 450 de milioane de euro şi aparţine BCR. Avansul trebuie să fie de 5% din valoarea de tranzacţionare a imobilului respectiv pentru valoarea locuinţei de până în 60.000 de euro.



.jpg)