Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Creştere economică bazată pe consumul populaţiei
Consumul gospodăriilor şi investiţiile au avut cele mai importante contribuţii la avansul economiei de anul trecut, potrivit datelor publicate, ieri, de INS. În anul 2019, produsul intern brut a crescut cu 4,1% faţă de 2018, iar valoarea PIB în preţuri curente a fost de aproximativ 1.054 miliarde de lei. Potrivit INS, cheltuielile pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărui volum s-a majorat cu 5,9%, au contribuit cu 3,7% la creşterea PIB.



.jpg)