Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Creşteri salariale pentru bugetari
Salariile mici, cuprinse între 600 şi 800 de lei, ar putea fi majorate anul viitor cu 20%, în timp ce salariile mari din sectorul public, de peste 2.500 de lei, ar urma să crească cu doar 1%.
Reprezentanţii Guvernului şi ai sindicatelor au discutat, luni, la Ministerul Muncii, proiectul legii-cadru a salarizării unitare în sectorul public şi proiectul legii salarizării pentru 2011, pentru a vedea ce majorări salariale sunt posibile anul viitor. Potrivit liderului CNSLR Frăţia, Marius Petcu, salariile mici, cuprinse între 600 şi 800 de lei, ar putea fi majorate anul viitor cu 20%, în timp ce salariile mari din sectorul public, de peste 2.500 de lei, ar urma să crească numai cu 1%. Între aceste plafoane de venituri salariale vor exista mai mulţi coeficienţi de majorare, în funcţie de nivelul actual al salariului, a precizat liderul sindical. De asemenea, în proiectele de lege se prevede eliminarea salariilor de merit, a celui de al 13-lea salariu şi a primelor de vacanţă. Totodată, Guvernul a propus pentru 2011 un salariu minim în sectorul bugetar de 640 de lei, nivel pe care sindicatele l-au respins, cerând noi variante de calcul pentru un salariu minim de 675 de lei şi, respectiv, 705 lei. Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat că, după tăierea cu 25% a salariilor în sectorul bugetar, s-a ajuns să fie conservat un salariu minim la un nivel extrem de scăzut şi că propunerea Guvernului de 640 de lei pentru salariul minim în sectorul public va antrena un comportament asemănător şi în sectorul privat. "Salariul minim pe economie va rămâne, în continuare, la un nivel foarte jos, ceea ce generează probleme cronice pentru sistemele de securitate socială", a spus liderul sindical. Anul viitor, fondul de salarii în sectorul bugetar nu trebuie să depăşească 39 miliarde de lei, iar numărul maxim de salariaţi va fi de 1,29 milioane de persoane. Potrivit vicepreşedintelui Cartel ALFA, Liviu Apostoiu, Guvernul va discuta cu sindicatele din nou, săptămâna viitoare, despre nivelul salariului minim.