Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Croaţia se pregăteşte pentru aderarea la UE
Negocierile de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană vor mai dura încă aproximativ opt luni, astfel încât Tratatul de aderare va putea fi semnat către finalul Preşedinţiei ungare a Consiliului UE, la jumătatea anului viitor, informează waz.euobserver.com. Deşi Bruxellesul este extrem de rezervat în stabilirea unei date de aderare pentru orice stat candidat, surse diplomatice europene au confirmat că începutul lunii martie 2011 este "data-ţintă neoficială" pentru încheierea părţii tehnice a negocierilor de aderare a Croaţiei. Dacă acest termen va putea fi respectat, atunci Tratatul de aderare va putea fi semnat în luna iunie a anului viitor.



.jpg)