Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Cu 70% mai puţini călători cu trenul decât în 1998
CFR Călători va transporta circa 50 milioane pasageri în acest an, similar cu 2012, dar cu aproape 70% mai puţin faţă de 1998, anul înfiinţării, şi arată că scumpirea biletelor de la 1 septembrie va genera încasări mai mari cu 3% în ultimele patru luni şi un plus de 2% în 2014, comparativ cu 2012. „În anul 2012, numărul de călători transportaţi a fost de 48,676 milioane. Estimăm că în acest an se va menţine acelaşi număr de călători, în funcţie de evoluţia principalilor indicatori macroeconomici“, se arată într-un răspuns al companiei, la solicitarea Mediafax.
CFR Călători a fost înfiinţată în 1998, în urma reorganizării fostei SNCFR, şi a transportat în acel an 146,8 milioane pasageri. „De atunci şi până în prezent traficul a înregistrat un trend descendent, cauzat de mai mulţi factori“, precizează compania.



.jpg)