Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cubanezii strigă „Basta!”
Regimul comunist de la Havana a fost zdruncinat, zilele trecute, de manifestaţii fără precedent, soldate, oficial, cu un deces şi aproximativ 100 de arestări, scrie AFP.
Autorităţile cubaneze au negat că este vorba de o „explozie socială”, cu toate acestea, guvernul a luat câteva măsuri de îmbunare a populaţiei și a ridicat temporar taxele pe care cetățenii trebuiau să le plătească când veneau din străinătate cu alimente, medicamente şi produse de igienă. Facilitarea intrării pe insulă a unor produse de primă necesitate a fost una dintre cererile populaţiei care se confruntă cu grave penurii.
De asemenea, ministrul economiei, Alejandro Gil, a anunţat încetarea limitei impuse salariilor din întreprinderile de stat, unde există o scară salarială strictă.
Revoltele de zilele trecute ale cubanezilor sunt fără precedent de la revoluţia din 1959 și au izbucnit în aproximativ 40 de oraşe şi sate, protestatarii strigând „Ne este foame”, „Libertate” şi „Jos dictatura”.
Autoritățile au ripostat cu o puternică prezenţă pe străzi a poliţiei, militarilor şi agenţilor civili și prin întreruperea internetului mobil, un motor al mobilizărilor.
Preşedintele Miguel Diaz-Canel, care a preluat acum câteva luni și conducerea partidului comunist de la Raul Castro, a acuzat Washingtonul că, prin politica sa de sancţiuni şi prin campaniile de pe internet, se află la originea manifestaţiilor din țară.
De câteva luni, nemulţumirea socială din Cuba - una din ultimele cinci ţări comuniste din lume - este în creștere, impulsionată de recenta introducere a internetului mobil, dar și de criza economică și lipsa alimentelor de bază. (C.Z.)