Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Culturi irigate la Buzău
Un număr de 3.900 de hectare din cele 42.000 de hectare cu sisteme de irigaţii din judeţul Buzău va primi efectiv apă în vara acestui an. Canalele de irigaţii Buzău Vest şi Buzău Est au o lungime de peste 40 de kilometri, străbat peste 20 de localităţi din zona colinară şi de şes de la Curbura Carpaţilor şi au posibilitatea de a iriga gravitaţional 42.000 de hectare. Monica Măntoiu, director general interimar al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, a declarat, pentru Agerpres, că „în judeţul Buzău funcţionează doar patru organizaţii ale udătorilor care-şi irigă culturile pe baza unor contracte ferme şi beneficiază de subvenţiile acordate de stat“. Canalele de irigaţii din judeţul Buzău oferă apă la un preţ fără concurenţă de numai 43,97 de lei mia de metri cubi, dar, deşi este secetă, numărul utilizatorilor este în continuare scăzut.