Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum pot beneficia agricultorii de reducerea normei de venit
În Monitorul Oficial a fost publicat un document aplicabil pentru persoanele fizice ce datorează impozit pe venitul din activități agricole plătibil prin tranșe de venit, ce au suferit pagube din cauza fenomenelor meteo, informează Agro Tv. Impozitarea se realizează prin depunerea declarației 221 „Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit”. Impozitele sunt stabilite de direcțiile specializate ale administrațiilor finanțelor publice teritoriale până la data de 15 februarie a anului pentru care se datorează impozitul pe venit. În cazul în care se constată fenomene naturale ce afectează cu peste 30% culturile agricole sau efectivele de animale, normele de venit se reduc proporțional cu pierderea suferită, conform art. 73 alin. (7) din Codul fiscal.
O persoană fizică beneficiază de această reducere dacă a depus la direcția administrativ-teritorială de care aparține declarația 221 ce cuprinde totalitatea suprafețelor cultivate, a efectivului de animale inclusiv pentru pierderile suferite; se constată cu certitudine existența pierderilor a mai mult de 30% din activitățile agricole practicate de această persoană fizică, iar venitul net este stabilit prin norma de venit. Pagubele sunt constatate de comisie numită prin ordin al prefectului.