Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Curăţenie generală cu 150.000 de voluntari
Peste 150 mii de voluntari din toată ţara au participat, sâmbătă, la proiectul "Letâs do it, Romania!", ocazie cu care au strâns aproximativ 187 mii de saci cu gunoaie.
Centrul de comandament al campaniei "Letâs do it, Romania" a anunţat, sâmbătă, că cei mai mulţi cetăţeni au ieşit la curăţenie în judeţul Braşov - 11.700, urmaţi de locuitorii judeţului Cluj - 11 mii şi Maramureş, cu 10 mii de voluntari care au ieşit pentru a face curăţenie. Potrivit organizatorilor, printre voluntarii care au participat la acţiunea de sâmbătă s-au numărat copii din centrele de plasament, sportivi, poliţişti sau deţinuţi. "În medie, fiecare judeţ a confirmat 30-40 de localităţi unde voluntarii au strâns deşeurile abandonate", a spus Liana Buzea, coordonatorul proiectului. Conform sursei citate, cei mai mici voluntari sunt elevi de gimnaziu, însă printre cei care participă la acţiune sunt şi pensionari cu vârste de peste 60-65 de ani. Potrivit organizatorilor, munţii de saci plini de gunoaie vor fi strânşi în termen de maximum două săptămani. Unele deşeuri vor fi incinerate, altele reciclate, iar cea mai mare parte va ajunge în gropile de gunoi din fiecare judeţ. Aproximativ 70% din suprafaţa ţării a fost cartată în cadrul proiectului, în urma acestei acţiuni rezultând aproximativ 6.500 de mormane pe "Harta deşeurilor". Înainte de startul acţiunii, organizatorii se aşteptau la circa 200 mii de voluntari şi 20 mii de tone de deşeuri colectate. "Letâs do it, Romania!" este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care şi-a propus curăţarea mormanelor de gunoi din afara oraşelor într-o singură zi. România este cea mai mare ţară din regiune care participă la acest eveniment. Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia.