Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cutremurul de vineri este parte a activităţii seismice normale din Vrancea
Activitatea seismică din zona Vrancei este una normală, iar cutremurul cu magnitudinea 5,2 care s‑a produs vineri dimineaţă nu are nici o legătură cu ceea ce s‑a întâmplat în Albania sau Turcia, a declarat, pentru Agerpres, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
„Cutremurul produs în Vrancea nu are legătură cu ceea ce s‑a întâmplat în Albania sau recent în Turcia. Este o altă adâncime la care se produc cutremurele în România, iar activitatea seismică este o activitate normală a Vrancei. Din când în când mai apare câte un cutremur de magnitudine 5,2 sau chiar până în 6. De obicei, la aproximativ doi ani se produce un cutremur în zona aceasta, între 5 şi 6 grade. Câteodată se produc şi două seisme de acest fel", a precizat Ionescu.
În privinţa unor replici care ar putea să apară la cutremurul produs vineri dimineaţă, şeful INFP a explicat că replicile la cutremurele din Vrancea nu apar la o astfel de magnitudine, ci doar la cele mai mari, de peste 7 grade pe Richter.
„Replicile la cutremurele acestea din Vrancea nu apar la magnitudinea de 5,2 sau până la 6. De obicei, apar replici la cutremurele mari, de peste 7. Este o activitate seismică normală, pentru că nu au existat alte preşocuri sau altă activitate mai densă înainte care să prezică cutremurul acesta. Repet, totul este normal", a spus Ionescu.
Şeful INFP a subliniat că în 2019 a fost o perioadă în care s‑au înregistrat cutremure „multe şi mici", între 3 şi 4 pe Richter, dar la o adâncime de peste 130 de kilometri.
„Anul trecut a fost o perioadă când au fost cutremure multe şi mici, între 3 şi 4, dar la o anumită adâncime, de peste 130 de kilometri. În Vrancea, cutremurele se produc cam în două zone de adâncime, între 80 şi 110 kilometri, şi mai este o altă bandă, între 130 şi 160 de kilometri", a adăugat şeful INFP.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s‑a produs vineri dimineaţă, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare‑Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Acesta este cel mai semnificativ seism din ultimul an. Un cutremur mai mare, cu magnitudinea 5,8 pe Richter, a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău.Cutremurul s‑a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85 km est de Braşov, 96 km sud de Bacău, 100 km nord‑est de Ploieşti, 109 km vest de Galaţi, 111 km nord‑vest de Brăila şi 149 km nord de Bucureşti. Anul trecut, cel mai semnificativ cutremur a avut magnitudinea de 4,7 pe scara Richter şi s‑a produs în judeţul Suceava la 18 mai.