Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cutremurul, un pericol pentru înotători
Un număr mare de accidente a fost înregistrat pe plajele de pe litoralul bulgăresc după cutremurul de miercuri, scrie jurnalul sofiot „Sega“. La câteva ore după cutremurul de 5,5 grade pe scara Richter, resimţit şi la Bucureşti, pe malul bulgăresc al Mării Negre a fost găsit trupul neînsufleţit al unei femei înecate, accidentul producându-se în staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena. Tot miercuri seara, salvamarii au salvat un copil şi pe tatăl său, iar joi au fost salvaţi de la înec patru copii şi un adult. Toate cazurile au fost înregistrate în partea de nord a litoralului bulgăresc, în apropiere de epicentrul seismului. Experţii au explicat că seismele care au loc în mare provoacă un fenomen numit „hulă de fund“, un curent de adâncime şi, dacă există oameni care se află în apă în acel moment, riscă să fie traşi către larg. În acelaşi timp, primarul oraşului bulgar Şabla, Krasimir Krăstev, a declarat că aproape 50% din clădirile oraşului au fost afectate de cutremurul cu magnitudinea 5,5 grade pe scara Richter.