Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va scădea semnificativ în trimestrul al treilea din 2026, ca urmare a atenuării efectelor care au dus la creşterea din prima parte a
De la 1 aprilie, mergem cu programare la medicul de familie
Începând cu prima zi a lunii aprilie, medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi din cele de asistenţa medicală de recuperare au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, efectuată cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită.
Ministerul Sănătăţii speră că astfel vor creşte atât calitatea actului medical, cât şi satisfacţia pacientului. Există însă şi unele excepţii de la regulă, cum ar fi cazurile de urgenţă medicală.



.jpg)