Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
De la 1 iunie, se micşorează salariile bugetarilor, pensiile şi ajutorul de şomaj
Fondul de salarii în sectorul bugetar va fi redus cu 25%, începând cu 1 iunie, iar cel de pensii cu 15%, a anunţat, joi, preşedintele Traian Băsescu, făcând referire la măsurile convenite cu Fondul Monetar Internaţional. "Fondul de salarii va scădea în aparatul de stat cu 25%, iar până la sfârşitul anului şefii de instituţii au obligaţia de a face selecţia, astfel încât, în 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele de acum. Această măsură se aplică de la 1 iunie. În privinţa pensiilor, Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde de euro la fondul de pensii, dar, pentru a acoperi pensiile la nivelul actual ar mai trebui circa 500 milioane de euro, care nu există. Ca atare, este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%. De asemenea, se va proceda la reducerea masivă a subvenţiilor, iar banii recuperaţi vor fi alocaţi ţintit către cei ce au nevoie de sprijin financiar. Ajutorul de şomaj se va reduce, de asemenea, cu 15%", a precizat Traian Băsescu. Şeful statului a explicat că toate salariile vor fi afectate de reducerea cu 25%, inclusiv cel minim pe economie, dar "Guvernul va completa diferenţa sub 600 de lei". Preşedintele a precizat că rezultatul evaluărilor asupra eficienţei funcţionarilor va trebui să fie gata până la sfârşitul lunii decembrie. Potrivit calculelor făcute de Ministerul Finanţelor, scăderea salariilor bugetarilor cu 25% de la 1 iunie, convenită cu FMI, va duce la reducerea cheltuielilor cu aproximativ 7 miliarde de lei (circa 1,7 miliarde de euro).



.jpg)