Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială De luni, fermierii pot cere subvenţiile pe suprafaţă

De luni, fermierii pot cere subvenţiile pe suprafaţă

Data: 26 Feb 2009

Campania de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă va începe pe 2 martie, potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)

Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, fermierii trebuie să depună la sediile APIA o singură cerere de plată în perioada 2 martie-15 mai 2009. Agricultorii pot depune dosarul şi după această dată, însă acestora li se vor percepe penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. „APIA va transmite fiecărui fermier care a mai depus o cerere în anii precedenţi o invitaţie privind data la care este programat pentru depunerea cererii de plată şi este important ca această dată să fie respectată, atât pentru eficientizarea campaniei, cât şi pentru evitarea de către fermieri a penalităţilor“, se precizează în comunicatul Agenţiei de Plăţi.

Solicitantul trebuie să depună la centrele APIA un anumit formular, în funcţie de modificările sau completările care intenţionează să le aducă cererii de plată. De exemplu, un fermier poate să completeze cererea iniţială prin adăugarea unor parcele noi, însă trebuie să depună formularul până la data de 31 mai 2009. Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, admi-nistratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţă va fi acordat celui care lucrează terenul.

Potrivit APIA, sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţă de cel puţin un hectar şi formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturii de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

De asemenea, solicitantul trebuie să declare toate parcelele agricole şi să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa agricolă a fermei.

Pentru campania 2009, România beneficiază de o alocaţie financiară de 618,1 milioane (FEGA) pentru plata unică pe suprafaţă, ceea ce reprezintă circa 71 de euro pentru un hectar.