Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Declin al producției mondiale de ulei de măsline
Seceta din Spania, cel mai important producător mondial de ulei de măsline, va înjumătăţi probabil producţia ţării anul acesta, comparativ cu 2022, arată estimările Comisiei Europene, ceea ce va duce la creşterea preţurilor, transmite Reuters. În mod obişnuit, Spania furnizează aproximativ 40% din producţia mondială.
Canicula şi seceta severă de vara trecută au afectat și recoltele din Italia şi Portugalia, al doilea şi, respectiv, al patrulea producător de ulei de măsline. Doar Grecia, al treilea mare producător din UE, se aşteaptă la o îmbunătăţire a producţiei, dar nu suficientă pentru a compensa declinul din Spania. „Este o catastrofă”, avertizează Primitivo Fernandez, şeful Asociaţiei Spaniole a Îmbuteliatorilor de Ulei Comestibil, atrăgând atenţia asupra efectelor secetei, crizelor economice şi războiului din Ucraina.
Asociaţia Exportatorilor Spanioli - Asoliva - estimează că, anul acesta, cantitatea de ulei de măsline disponibilă pe plan global va fi cu cel puţin 10% mai scăzută decât nivelul de 3,1 milioane de tone din sezonul încheiat în 2021. În Spania, un litru de ulei de măsline se vinde cu peste şapte euro (7,51 dolari), în condiţiile în care, în februarie 2022, preţul era de sub cinci euro.