În al doilea trimestru al anului 2026, 5.300 de români și 3.200 de ucraineni au părăsit Spania, „exacerbând exodul acestor lucrători care are loc de ani de zile”, după cum scrie publicaţia spaniolă „El Economista”, care citează date ale Institutului Naţional de Statistică. Cauzele care stau la baza migraţiei în sens invers sunt de ordin economic, iar scumpirea serviciilor şi mai ales a locuinţelor cântăresc mult în decizia de părăsire a acestei ţări iberice.
Demers politic pentru reunificarea Ciprului
Liderii rivali ciprioţi au plantat, joi, simbolic, doi măslini în zona tampon dintre cele două comunităţi şi au promis să lucreze intens pentru reunificare, informează Associated Press. Preşedintele Republicii Cipru, Dimitris Christofias, şi preşedintele Republicii Turce a Ciprului de Nord (recunoscută numai de Ankara - n.r.), Mehmet Ali Talat, au făcut acest gest simbolic în capitala insulei, la Nicosia. Preşedintele Christofias a declarat că este necesară o implicare internaţională mai mare pentru a accelera procesul de reunificare, dar a respins orice „intervenţie străină“. Ciprul a fost divizat în 1974, când Turcia a invadat nordul insulei, după o lovitură de stat a partizanilor unificării cu Grecia. Negocierile surpervizate de ONU privind reunificarea insulei, divizată în partea cipriotă-greacă în sud şi cea cipriotă-turcă în nord (circa o treime din teritoriu), nu au înregistrat progrese semnificative până în prezent.



.jpg)