Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, sunt difuzate pe BBC World News, în perioada 1-29 noiembrie 2026. În total sunt programate 20 de
Demisie „în masă“ în sistemul de sănătate slovac
Spitalele publice slovace nu mai pot trata decât cazurile grave, după ce, joi, a devenit efectivă demisia a peste 1.200 de medici. Cadrele medicale solicită creşteri salariale de 60% pentru anul viitor, în condiţiile în care Guvernul slovac a oferit creşteri de maximum 30% şi eşalonat. Circa 2.400 de medici au anunţat la începutul lunii octombrie că îşi vor abandona locurile de muncă, însă doar jumătate au făcut realitate această ameninţare. Salariul mediu al unui medic cu zece ani de experienţă este, în Slovacia, de 1.300 de euro brut. În faţa renunţării în masă a medicilor, autorităţile preconizează să ceară ajutor medical Republicii Cehia şi chiar trimiterea pacienţilor în Austria.



.jpg)