Agricultura contribuie cu 4-5% la Produsul Intern Brut, iar dacă se iau în calcul şi industria alimentară şi sectoarele conexe, ponderea în economie depăşeşte 10%, se arată în „Carta Albă a
Detectoarele de fum şi monoxid de carbon pot salva vieţi
Aproximativ zece mii de detectoare de fum şi monoxid de carbon vor fi distribuite gratuit, în perioada următoare, către familii cu venituri mici din 20 de judeţe.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul campaniei din acest an „Detector pentru viaţă”, menită în special să atragă atenţia asupra riscurilor de incendii şi de intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Campania se desfăşoară în cadrul unui parteneriat semnat între E.ON România, Delgaz Grid, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
„Dispozitivele au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariţia unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spaţiile în care sunt amplasate şi pot astfel face diferenţa între un incident minor şi o tragedie”, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Noile detectoare, donate de E.ON şi Delgaz Grid, care vor fi montate gratuit şi în acest an, se adaugă celor peste 7.500 de detectoare de fum şi 2.500 de detectoare de monoxid de carbon, instalate în cursul anului trecut la beneficiari din 479 de localităţi din 20 de judeţe.
Intoxicația cu monoxid de carbon poate fi fatală, iar pericolul este cu atât mai mare, cu cât gazul este inodor şi incolor. Monoxidul de carbon este produs de dispozitive care ard combustibili, precum boilerul, aragazul, încălzitoarele de cameră, șemineul sau soba pe lemne.
În fiecare locuință care are centrală proprie trebuie asigurată o bună ventilaţie, iar montarea unui detector de monoxid de carbon funcţional este obligatorie. (O.N.)





