Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Din septembrie, taxele ANAF vor putea fi plătite cu cardul
Începând cu luna septembrie a acestui an, taxele către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vor putea fi plătite cu cardul, după cum a anunţat Marius Bostan, ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională (MCSI). „Gradul de folosire a instrumentelor electronice în România, comparativ cu alte ţări, este mai scăzut, competenţele digitale pe medie fiind cu mult sub media europeană şi, în acest sens, mai este nevoie de multă educaţie şi de multă promovare. O veste bună ar fi că, începând cu luna septembrie, şi taxele la ANAF vor putea fi plătite cu cardul”, a precizat Marius Bostan, citat de Mediafax. Contribuabilii au realizat, în primele patru luni din 2016, aproximativ 76.000 de plăţi cu cardul pe ghiseul.ro, în valoare totală de peste 21 milioane de lei, iar peste 115.000 de contribuabili şi-au activat contul pe www.ghiseul.ro, în perioada 2011-2016, putând plăti impozitele şi taxele locale online cu orice card. În prezent, aproape 250 de primării acceptă plata cu cardul online a taxelor şi impozitelor locale, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro - Sistemul Naţional Electronic de Plată Online -, în creştere cu peste 30% faţă de finalul anului trecut, acoperind peste 80% din populaţia urbană şi bancarizată.