Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Diplomat român, reţinut în Rusia
Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) l-a reţinut, luni, pe secretarul I al Ambasadei României la Moscova, pentru încercare de a obţine informaţii militare secrete, a anunţat serviciul de presă al FSB. Totodată, diplomatul român a fost declarat persona non grata şi, potrivit FSB, trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în termen de două zile. "În acest moment, Ministerul Afacerilor Externe nu comentează", a anunţat MAE, care a refuzat să facă alte precizări referitoare la acest caz. Agenţia germană DPA remarcă faptul că acest caz intervine la numai câteva săptămâni după ce Statele Unite au predat zece spioni ruşi în schimbul a patru agenţi occidentali, la aeroportul din Viena. Acordul a fost pus la punct de Washington şi Moscova, pentru a preveni o nouă tensionare a relaţiilor dintre cele două ţări.