Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Dobânzi preferenţiale pentru beneficiarii plăţilor APIA
Beneficiarii plăţilor derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pot obţine finanţări pentru activităţile curente la o dobândă de 2,5%, în urma acordului semnat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu reprezentanţii sistemului bancar. Comisionul aplicat de bănci nu poate depăşi 1%, potrivit unui comunicat al ministerului. În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii instituțiilor bancare, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, le-a solicitat acestora să se asigure că „plăţile pentru agricultori, odată ajunse în conturile Trezoreriei şi de acolo în cele ale băncilor, să fie transferate cât mai repede în conturile beneficiarilor, întrucât a avut sesizări că s-ar fi produs întârzieri chiar şi de o săptămână”. Creditele acordate de bănci fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi de Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Convenţiile încheiate între APIA, bănci şi fondul de garantare sunt publicate pe site-ul www.apia.org.ro.