Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Doi soldaţi britanici, ucişi în Irlanda de Nord
Doi soldaţi au fost ucişi la o bază militară din Irlanda de Nord de indivizi necunoscuţi care au deschis focul asupra lor. Poliţia încearcă să stabilească identitatea atacatorilor şi modul exact de operare. Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat presei că pe lângă cei 2 morţi, alţi 4 oameni au fost răniţi. La aflarea veştii, premierul britanic Gordon Brown a condamnat incidentul, pe care l-a numit un atac teribil şi i-a avertizat pe cei care vor să destabilizeze calmul din Irlanda de Nord. Ţara a fost teatrul a 3 decenii de violenţe între catolici şi protestanţi, între 1969 şi 1998, soldate cu moartea a circa 3.500 de oameni.