Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Donații pentru „Cuminţenia Pământului”
Campania de susţinere a subscripţiei publice pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi, „Cuminţenia Pământului”, a început să dea roade, astfel că până luni, 30 mai, au fost donaţi puțin peste 138 de mii de euro. „50% din fondurile adunate au venit după lansarea campaniei naționale de susținere, prin 3.455 de donații provenite de la persoane fizice, dar și companii. Guvernul se angajează să anunţe periodic, pe 1 şi 15 ale lunii, până pe 30 septembrie, sumele strânse în cadrul subscripţiei publice pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi, «Cuminţenia Pământului»”, au anunţat, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Executivului. Românii interesaţi să doneze bani pot face donaţii pe site-ul campaniei www.brancusiealmeu.ro, în conturile deschise special pe numele Ministerului Culturii sau prin intermediul site-ului eMag.ro. În scurt timp, vor fi anunţate şi numerele scurte la care se pot face donaţii prin SMS. „Pe SMS vor fi sume probabil tradiţionale, pentru că deja există o practică pe metodologia respectivă de donaţie, şi cred că vom merge şi noi pe această practică de donaţie, respectiv 2-4-8 sau 10 euro”, anunţa recent purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. De asemenea, vor exista şi campanii de tip teledon. Pentru achiziția operei lui Brâncuşi, Guvernul a alocat deja suma de 5 milioane de euro și mai este nevoie ca, până pe 30 septembrie 2016, să fie colectaţi 6 milioane de euro, prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și ale celor juridice.