Emisiunea de mărci poştale „Constantin Brâncuşi, 150 de ani de la naştere”, formată din două mărci poştale, o coliţă dantelată, un plic „prima zi”, două cărţi poştale maxime şi o mapă
Două noi centre sociale la Arad
Două centre sociale pentru persoane care locuiesc în zone marginalizate, finanţate parţial cu fonduri europene, vor fi construite în municipiul Arad, atribuirea lucrărilor, în valoare de aproximativ două milioane de euro, fiind scoasă la licitaţie de autorităţile locale. Unul din centre va fi pe strada Tarafului și va avea aproximativ 200 de beneficiari, iar cel de-al doilea, situat în zona Şezătorii - Pădurii, ar urma să aibă peste 1.300 de beneficiari. Cele două centre, care trebuie finalizate până la 31 martie 2022, vor oferi sprijin comunităţilor defavorizate. (C. Z.)


