Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Două săptămâni cu ploi
Ploile vor predomina în următoarele două săptămâni la nivelul întregii ţări şi doar cu mici excepţii vor exista intervale în care valorile de temperatură vor ajunge spre 15-16 grade Celsius, pe timpul zilei, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 15-26 martie. La munte, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne cuprinse, în medie, între 2 şi 4 grade, posibil mai ridicate în intervalul 21-23 martie, spre 5-6 grade. Vor fi precipitaţii la nivel local pe tot parcursul intervalului de prognoză, iar după data de 19 martie vor fi posibile cantităţi de apă mai importante.



.jpg)