Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Economia României a scăzut cu 3-4% în primul trimestru
Diminuarea încasărilor bugetare cu 6,6-6,7% în primul trimestru din 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut arată că economia României a scăzut cu 3-4%, potrivit estimărilor unor înalţi oficiali guvernamentali. „În condiţii comparabile, ţinând cont că pe primul trimestru din 2009 contribuţiile la asigurări sociale au fost mai mici cu trei puncte procentuale faţă de acceaşi perioadă din 2008, scăderea economiei este de 3-4%“, au precizat responsabilii Executivului. Potrivit aceloraşi surse, scăderea economiei se va accentua în trimestrul al doilea, când va ajunge la minus 5%, urmând ca din trimestrul al treilea economia să înceapă să se redreseze, iar anul 2009 să se încheie cu o scădere trimestrială de 2%.