Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Electrocasnicele de bază s-au ieftinit cu până la 20%
Canicula a ieftinit electrocasnicele de bază, preţurile la frigidere şi aer condiţionat scăzând cu 20% faţă de anul trecut. Iar în cazul anumitor promoţii, discounturile ajung si la jumătate din preţ. Frigiderul, un aparat esenţial pe timp de vară, se găseşte la preţuri care încep de la 900 de lei. Un model mai performant, cu un consum mic de energie, capacitate mare şi televizor poate ajunge şi la 14.000 de lei. O afacere bună sunt modelele rămase de anul trecut, chiar şi din seriile de top. Acestea se vând şi la jumătate de preţ. Aerul condiţionat se găseşte în toate ofertele de electrocasnice, cu plata pe loc sau în rate. Vânzările au început chiar mai devreme decât vara trecută, cu oferte speciale: 800 de lei cu instalarea inclusă. Oferta curentă porneşte de la 700 de lei, iar instalarea mai costă alte câteva sute de lei.