Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Energia electrică s-ar putea ieftini cu 10% către sfârşitul anului
Preţul energiei electrice ar putea scădea cu 5-10%, către sfârşitul anului, dacă economia se redresează şi dacă va creşte consumul de electricitate, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu. „Preţul energiei electrice este calculat de două ori pe an, la începutul anului şi la 1 iulie. Dacă economia se redresează şi dacă va creşte consumul de energie electrică, avem rezerve de a ieftini electricitatea cu 5 până la 10%, către sfârşitul anului, pe partea reglementată, adică mai ales consumatorii casnici“, a precizat Petru Lificiu.
În ceea ce priveşte preţul gazelor naturale, Lificiu spune că încă nu se poate vorbi nimic despre acest lucru acum şi că nu a fost luată nici o decizie. Energia electrică de înaltă tensiune alimentează circa 100 de companii mari din industrie, cu tensiune medie sunt alimentaţi aproximativ 14.000-15.000 de agenţi economici şi 100.000 de consumatori casnici, iar alte opt milioane de casnici, prin joasă tensiune.



.jpg)