Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Etichete speciale pentru combaterea obezităţii
▲ Europarlamentarul român Magor Csibi a organizat, la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, audierea publică „O etichetare eficientă a alimentelor în lupta împotriva obezităţii“ ▲ Dezbaterea a fost iniţiată în contextul lansării de către Comisia Europeană a propunerii legislative privind informarea consumatorilor în privinţa produselor alimentare ▲
Audierea publică la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai organizaţiilor consumatorilor europeni şi ai industriei alimentare şi-a propus să analizeze diferitele modalităţi de etichetare a alimentelor şi eficienţa acestora în lupta împotriva obezităţii. „Obezitatea în Europa creşte alarmant! Mai mult de jumătate din populaţia adultă europeană este supraponderală sau obeză, iar în rândul tinerilor, numărul persoanelor cu probleme de greutate creşte anual cu 400.000. Simplificarea etichetării este un prim pas concret în lupta împotriva obezităţii. Educaţia consumatorilor rămâne însă cel mai important element! Cetăţeanul european are dreptul de a alege în cunoştinţă de cauză şi de a consuma produsele pe care le consideră cele mai sănătoase pentru alimentaţia lui“, a declarat, în deschiderea audierii, Magor Csibi. În cursul dezbaterii, s-a afirmat necesitatea etichetării nutriţionale obligatorii a tuturor alimentelor şi s-au evidenţiat o serie de aspecte problematice privind propunerea legislativă a Comisiei. Printre aspectele controversate s-au numărat: lista elementelor nutritive care ar trebui incluse pe partea din faţă a etichetei, modelul cel mai clar de prezentare a elementelor nutritive (indicaţii nutriţionale de tipul culorilor de semafor, aportul alimentar de referinţă), măsurile privind lizibilitatea informaţiilor. „80% dintre consumatorii europeni consideră că alimentele trebuie etichetate obligatoriu şi într-un mod cât mai simplu. În cazul etichetării nutriţionale, termenii sunt adesea dificil de înţeles, în principal datorită complexităţii informaţiilor şi amplasării neadecvate a etichetelor pe ambalaj“, consideră vicepreşedintele Comisiei pentru Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a PE. Magor Csibi a precizat că va continua întâlnirile atât cu reprezentanţii consumatorilor europeni cât şi cu cei ai industriei de profil, pentru a se structura în final o legislaţie clară, care să poată fi implementată rapid şi uşor.