Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Europa se aşteaptă la invazia muncitorilor moldoveni

Europa se aşteaptă la invazia muncitorilor moldoveni

Data: 28 Septembrie 2007

▲ Sute de mii de muncitori din cea mai săracă ţară din Europa ar putea lua cu asalt piaţa europeană a muncii, scria ieri „Daily Express“, referindu-se la declaraţia preşedintelui României, conform căreia cererile de dobândire a cetăţeniei pentru persoanele din Republica Moldova ar trebui rezolvate în regim de urgenţă, pentru ca ele să poată munci în ţările europene ▲

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, săptămâna aceasta, autorităţilor române să schimbe legislaţia, astfel încât moldovenii să obţină mai uşor cetăţenia română. „Am cerut Guvernului să reanalizeze problema acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova, având în vedere obligaţiile morale pe care le avem faţă de românii de acolo, obligaţiile politice şi, nu în ultimul rând, plecând de la realitatea că pe piaţa forţei de muncă din UE există un deficit de 20 de milioane de oameni“, a declarat, marţi, şeful statului.

Marea Britanie a limitat accesul pe piaţa muncii pentru muncitorii bulgari şi români după aderarea celor două ţări la 1 ianuarie. Ambele state au făcut apeluri repetate pentru ca aceste restricţii să fie ridicate, dar, se pare că Ministerul britanic de interne se pregăteşte să recomande menţinerea restricţiilor timp de încă un an. Criticii spun însă că, în pofida restricţiilor, muncitorii intră în Regatul Unit liber, fiind cetăţeni ai Uniunii Europene, şi rămân pe insulă pentru a munci ilegal.

Cu o administraţie sugrumată de corupţie, niveluri alarmante ale traficului cu stupefiante şi fiinţe umane, Bulgaria este una dintre ţările europene cu grad mare de infracţionalitate, scrie „Daily Express“.

Restricţiile impuse pe piaţa muncii lucrătorilor din România şi Bulgaria au fost anunţate anul trecut, iar Ministerul de Interne a promis să revizuiască aceste măsuri anual. În prezent, românii şi bulgarii pot munci în Marea Britanie în număr limitat şi doar în cadrul unor programe destinate activităţilor din construcţii şi agricultură, ambele destinate muncitorilor necalificaţi. Un nou sistem pe puncte ar urma să fie introdus anul viitor, iar Ministerul de Interne intenţionează să îl menţină până la luarea unei decizii privind deschiderea pieţei muncii pentru lucrătorii români şi bulgari, măsură pe care Marea Britanie este obligată să o adopte cel târziu în 2012.