Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Europenii consumă mai puţin vin
Consumul mondial de vin a scăzut anul trecut din cauza crizei internaţionale, o scădere considerabilă fiind înregistrată în special în Europa, potrivit cifrelor preliminare publicate marţi de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV). Consumul mondial de vin s-a situat în 2008 la 243 milioane hectolitri, în scădere cu două milioane de hectolitri în raport cu 2007, a anunţat directorul general al OIV, Federico Castellucci. Acest recul se datorează, în parte, crizei economice, dar şi scăderii persistente înregistrate în ţările europene mari producătoare şi mari consumatoare de vin (Franţa, Italia, Spania şi Germania). Pentru prima dată în istorie, consumul total de vin a fost mai mare în SUA decât în Italia. De asemenea, suprafaţa mondială cultivată cu viţă de vie este şi ea în scădere. În UE 27 suprafaţa cultivată cu viţă de vie nobilă s-a diminuat cu 33.000 de hectare până la 3,8 milioane de hectare. Totuşi, producţia mondială de vin a înregistrat în 2008 o creştere uşoară de un milion de hectolitri, până la aproximativ 269,4 milioane de hectolitri.