În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Eveniment dedicat mamelor în dificultate
Dificultăţile cu care se confruntă femeile însărcinate din mediul rural au fost prezentate ieri, în comuna vâlceană Stoileşti, în cadrul unui eveniment cu tema „Mama vulnerabilă în România de azi”, organizat de Fundaţia World Vision România prin programul „Mame pentru viaţă. Viaţa pentru mame”. Cu acest prilej, au avut loc discuţii cu femei care şi-au povestit experienţele concrete de maternitate, precum şi o masă rotundă cu reprezentanţii autorităţilor locale, asistenţi medicali comunitari, medici. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, proiectul urmăreşte „dezvăluirea barierelor pe care le întâmpină femeile însărcinate din România rurală în accesarea serviciilor medicale”, în contextul în care un sfert din femeile din mediul rural nu au asigurare de sănătate, una din cinci mame nu a ajuns niciodată la medic anterior naşterii, iar rata mortalităţii materne este de trei ori mai mare faţă de media europeană.



