Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Executivul a anulat sau comasat peste 100 de taxe
Executivul a redus, comasat sau anulat 102 de taxe, alte 84 de taxe urmând să fie reduse sau anulate în şedinţa de mâine, a anunţat premierul Emil Boc. „Din cele 491 de taxe şi tarife identificate, s-au formulat propuneri de comasare, reducere şi anulare la 186, iar azi avem 102 taxe anulate comasate, iar restul vor fi puse pe agenda şedinţei de mâine“, a spus premierul. Au fost comasate patru tarife, de eliberare a a unor documente de către casele de pensii, care se cifrau la 10 lei de persoană pe adeverinţă sau certificat. Totodată, au fost anulate: taxa de 75-100 de lei percepută de Inspectoratul de Construcţii pentru autorizarea personalului de specialitate în construcţii, taxa pentru evaluarea dispozitivelor medicale, care se ridica la 30-210 euro pe aparat.