Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Farmaciştii, în grevă japoneză
Farmaciştii au făcut grevă japoneză, ieri şi azi, din cauză că nu au primit banii pe medicamentele eliberate în ultimele cinci luni, cerând Guvernului să găsească urgent soluţii pentru a putea asigura în continuare medicamente pentru populaţie.
Colegiul Farmaciştilor din România face un apel către Guvernul României să găsească urgent soluţii pentru evitarea falimentării farmaciilor din România şi continuarea asigurării medicamentelor către populaţie“, se arată într-un comunicat al organizaţiei profesionale. Farmaciştii susţin că prelungirea termenelor de plată de la 60 la 210 de zile, începând cu luna iunie a acestui an, a adus farmaciile într-o situaţie fără precedent. Potrivit acestora, economiile farmaciştilor au fost epuizate, în condiţiile în care nu s-au făcut încasări de la casele de asigurări de sănătate, însă magazinele trebuie să se aprovizioneze cu medicamente pentru populaţie şi să plătească impozitele, TVA-ul, salariile, chiriile şi celelalte cheltuieli necesare funcţionării. „Ne confruntăm cu o situaţie extrem de gravă, întrucât farmaciile nu au mai primit banii pentru medicamentele eliberate în ultimele 5 luni şi nu vor mai primi nici un ban cel puţin până în luna februarie a anului viitor. O mare parte dintre farmacii, mai ales cele din mediul rural, sunt în stare de insolvenţă, fiind somate să îşi plăteasca datoriile către stat şi către furnizorii de medicamente“, se mai arată în comunicatul Colegiului Farmaciştilor.