Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Fermieri, invitaţi la o campanie de „recoltare“ a fondurilor europene
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a lansat, luni, campania „Află valoarea pământului tău! Recoltează fonduri europene!“, în cadrul căreia fermierii vor fi informaţi cu privire la fondurile alocate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2010, precum şi la modalitatea de accesare a acestora, informează agenţia. Fermierii vor afla, prin intermediul campaniei de informare, care sunt schemele de sprijn disponibile în acest an şi, mai ales, care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de plata pe suprafaţă. „Informarea fermierilor este deosebit de importantă, atât pentru completarea corectă a cererilor, cât şi pentru absorbţia fondurilor alocate României“, a declarat directorul general APIA, Melinda Kerekes.
Pentru completarea electronică a cererii de plată, fermierii au la dispoziţie aplicaţia IPA (Identificarea Parcelelor Agricole) Online, prin intermediul căreia pot să-şi stabilească declaraţia de suprafaţă. În cadrul campaniei, Centrele APIA vor organiza sesiuni de informare cu fermierii cu privire la termenele de depunere a cererilor de sprijn pentru SAPS 2010, la condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor/schemelor de sprijin pe suprafaţă. De asemenea, fermierii vor fi instruiţi asupra utilizării aplicaţiei IPA online. Campania de depunere a cererii de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă SAPS 2010 se va derula în perioada 1 martie-17 mai 2010.



.jpg)