Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii francezi protestează împotriva returnării subvenţiilor
Cel mai mare sindicat al agricultorilor francezi, Federaţia Naţională a Sindicatelor Exploatanţilor Agricoli (FNSEA), a avertizat, marţi, că este gata să declanşeze acţiuni de protest dacă guvernul de la Paris va cere, la solicitarea Comisiei Europene, rambursarea subvenţilor de aproximativ 500 de milioane de euro acordate producătorilor francezi de fructe şi legume, în perioada cuprinsă între 1992 şi 2002. „Ţin să avertizez Guvernul că dacă va cere rambursarea parţială sau totală a acestor sume, producătorii de fructe şi legume, precum şi ceilalţi producători agricoli, vor fi solidari pentru a se mobiliza“, a declarat preşedintele FNSEA, Jean-Michel Lemétayer, pentru postul de radio Europe 1.
Ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, a anunţat că producătorii francezi de fructe şi legume vor trebui să ramburseze cel puţin o parte din subvenţiile de mai multe sute de milioane de euro acordate de statul francez în perioada cuprinsă între 1992 şi 2002. „Este sigur că va trebui să demarăm o procedură de rambursare în rândul producătorilor“, a spus Bruno Le Maire. „Comisia Europeană solicită ca producătorii să ramburseze suma de 330 de milioane de euro, plus dobânzile aferente, până la suma de aproximativ 500 de milioane de euro. Noi contestăm o parte din această sumă. Producătorii vor rambursa mai puţin de 500 de milioane de euro“, a mai precizat ministrul francez al Agriculturii. Potrivit preşedintelui FNSEA, declaraţiile ministrului francez al Agriculturii constituie o adevărată provocare pentru producători. „Ar fi mai bine ca ministrul Agriculturii să nu-şi închipuie că va primi înapoi subvenţiile, atâta timp cât nu a spus cum are de gând să gestioneze criza cu care se confruntă agricultorii, în special producătorii de fructe şi legume, care se luptă cu scăderea preţurilor“, a avertizat preşedintele FNSEA, Jean-Michel Lemétayer.