Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fond social destinat pensionarilor cu venituri mici
Guvernul va elabora un act normativ privind constituirea unui fond de iniţiativă socială prin intermediul căruia să poată acorda sprijin financiar pensionarilor cu cele mai mici venituri şi care va fi discutat începând cu luna aprilie, a afirmat, luni, în plenul Senatului, premierul Emil Boc. În privinţa măsurilor sociale, prim-ministrul a spus că va exista un act normativ prin care va fi indexată pensia socială minimă de 350 de lei în funcţie de rata inflaţiei. „De asemenea, în măsura în care şi economia ne va permite şi sunt semne bun, avem în vedere un act normativ de constituire a unui fond de iniţiativă socială prin intermediul căruia să putem acorda sprijin financiar pensionarilor cu cele mai mici venituri sau începând cu pensionarii care au cele mai mici venituri şi pensii, pentru a putea depăşi această perioadă dificilă şi el va fi discutat începând cu luna aprilie“, a spus Emil Boc. Premierul a anunţat că Guvernul mai pregăteşte un proiect de lege privind serviciile de educare şi îngrijire a copiilor pe timpul zilei, care se va corobora cu Legea Educaţiei naţionale.