Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fondul de urgenţă, disponibil la sfârşitul lunii
Fondul de urgenţă de 440 miliarde de euro stabilit în mai de statele din zona euro va deveni operaţional la sfârşitul acestei luni şi are toate şansele să primească un rating favorabil din partea agenţiilor de evaluare financiară, potrivit "Financial Times". "Vom fi gata să acţionăm de îndată ce politicienii ne-o vor cere. Cred că fondul va obţine calificativul maxim, poate în august", a declarat Klaus Regling, directorul general al Fondului European de Stabilitate Financiară. Regling a subliniat că statelor care accesează fondul de urgenţă li se vor impune condiţii foarte stricte. Mecanismul este dotat cu o rezervă de lichidităţi, iar ţările membre au acceptat să plătească cu până la 20% mai mult decât participaţia la care s-au angajat, a mai spus el.