Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri nerambursabile pentru infrastructura agricolă şi forestieră
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat lansarea, în perioada 15 martie-15 aprilie, primei sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii“ din cadrul PNDR.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va acorda fonduri nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro pentru infrastructura agricolă şi silvică, finanţate prin măsura 125 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), se arată într-un comunicat al APDRP. Agenţia subliniază că, pentru proiectele de utilitate publică care deservesc întreaga comunitate, finanţarea nerambursabilă va acoperi 100% din investiţiile eligibile, însă nu se va putea depăşi un milion de euro/proiect. Totuşi, pentru proiectele care prevăd investiţii în drumuri forestiere, cât şi lucrări de corectare a torenţilor, suma care poate fi solicitată în acest caz ridicându-se la maximum 1,5 milioane de euro/proiect. Pentru proiectele care prevăd investiţii de utilitate publică, dar care deservesc doar o parte din comunitate, finanţarea nerambursabilă acordată nu va putea depăşi 750 mii de euro/proiect, reprezentând 75% din totalul cheltuielilor eligibile. Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii“ este împărţită în două secţiuni - una pentru agricultură, cealaltă pentru silvicultură. Printre beneficiari se numără reprezentanţii legali ai unităţilor administrativ-teritoriale deţinătoare de terenuri agricole şi/sau de infrastructură de acces la exploataţiile agricole sau Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care deţin terenuri agricole şi/sau de infrastructură de acces la exploataţiile agricole, dar şi proprietarii sau deţinătorii privaţi de pădure (cu drept de administrare), persoane fizice şi juridice, asociaţii de proprietari sau deţinători privaţi de pădure. Investiţiile pentru care se pot solicita fonduri nerambursabile sunt dezvoltarea infrastructurii rutiere agricole, a sistemelor de irigaţii, pentru desecare şi drenaj şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare, dar şi pentru infrastructură rutieră forestieră, infrastructură feroviară forestieră, instalaţii de transport pe cablu (funiculare), cât şi pentru lucrări de corectare a torenţilor situaţi în pădure.