Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Franţa are la dispoziţie două luni pentru a recupera subvenţiile de la legumicultori
Comisarul european pentru Agricultură a decis să extindă cu două luni termenul limită până la care autorităţile franceze trebuie să explice cum vor recupera subvenţiile consistente acordate producătorilor francezi de fructe şi legume, în perioada cuprinsă între 1992 şi 2002, subvenţii care în prezent sunt considerate ilegale.
La sfârşitul lunii ianuarie 2009, CE a cerut Franţei să recupereze ajutoare publice de peste 330 de milioane de euro pe care le-a acordat între 1992 şi 2002 producătorilor de fructe şi legume, estimând că aceste subvenţii au încălcat prevederile comunitare referitoare la libera concurenţă. „Ministrul francez al Agriculturii a vorbit cu comisarul european pentru Agricultură şi a obţinut o prelungire a termenului limită, chiar dacă deocamdată nu există şi o decizie oficială. Autorităţile franceze au cerut o amânare până la finele lunii septembrie“, a declarat un oficial al CE. Ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, a anunţat că producătorii francezi de fructe şi legume vor trebui să ramburseze cel puţin o parte din subvenţiile acordate de statul francez în perioada cuprinsă între 1992 şi 2002, aproximativ 500 de milioane de euro.