Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Franţa, pregătită să închidă şcolile
Ministrul francez al Educaţiei, Luc Chatel, s-a declarat „pregătit să închidă toate şcolile“ în cazul unei pandemii de gripă A (H1N1), notează AFP. „În cazul unei pandemii totale, suntem pregătiţi să închidem toate şcolile din Franţa. Nu a fost fixat nici un prag pentru închiderea unei şcoli, dar ne vom adapta de la caz la caz. Decizia va fi luată de prefect, în urma consultării cu autorităţile din Educaţie şi cu directorii unităţilor de învăţământ, după examinarea situaţiei epidemiologice naţionale şi locale“, a declarat ministrul. Oficialul francez a precizat că autorităţile au pregătit şi un plan de continuitate pedagogică. „Este vorba de programe educative care cuprind cursuri private destinate elevilor. Ele au fost pregătite în timpul verii de Centrul Naţional de Educaţie la Distanţă şi vor fi difuzate la postul public de televiziune, la Radio France şi pe internet“, a explicat ministrul Educaţiei.