Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Funeraliile preşedintelui Poloniei vor avea loc sâmbătă
Polonia se află în stare de şoc după ce preşedintele Kaczynski şi alţi 80 de înalţi oficiali ai statului au murit în accidentul aerian din Rusia z Polonezii spun că este cea mai puternică lovitură emoţională de la moartea fostului papă Ioan Paul al II-lea, acum cinci ani.
Funeraliile preşedintelui polonez Lech Kaczynski, decedat în catastrofa aviatică de sâmbătă, 10 aprilie, de lângă Smolensk, în vestul Rusiei, vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, potrivit cotidianului "Gazeta Wyborcza", citat de AFP. "Guvernul prevede ceremonii de funeralii naţionale sâmbătă", scrie "Gazeta Wyborcza", care mai notează că, potrivit ministrului de Externe polonez, Radoslaw Sikorski, "preşedintele rus Dmitri Medvedev doreşte să participe la funeraliile omologului său polonez". Într-o declaraţie pentru AFP, Elzbieta Jakubiak, deputat al Partidului Dreptate şi Justiţie (PiS) şi fostă şefă de cabinet a preşedintelui Kaczynski, precizează că ceremoniile funerare ar putea fi organizate pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică. "Deciziile definitive nu au fost încă luate, aşteptăm încă repatrierea tuturor trupurilor neînsufleţite în Polonia", a menţionat colaboratoarea apropiată a lui Lech Kaczynski. Cea mai mare tragedie de la al II-lea Război Mondial "Dispariţia elitei poloneze "cufundă ţara în şoc, iar doliul inundă străzile", scrie cotidianul catalan "El Periodico", apreciind că acum, după ce preşedintele Kaczynski şi alţi 80 de înalţi oficiali ai statului au murit în accidentul aerian din Rusia, "Polonia rămâne orfană". "Ţara se află în stare de şoc din cauza celei mai mari tragedii de la al II-lea Război Mondial", notează şi "El Pais", consemnând că avionul Tupolev 154, în care călătorea preşedintele Lech Kaczynski, s-a prăbuşit în apropiere de oraşul rus Smolensk, după ce a încercat să aterizeze de trei ori în condiţii de ceaţă densă. Polonezii spun că această tragedie este cea mai puternică lovitură emoţională de la moartea fostului papă Ioan Paul al II-lea, acum cinci ani.