Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Furnizarea de gaze către Europa ar putea fi reluată în această seară
▲ Potrivit unor surse de la Bruxelles, Kievul a fost de acord să primească un grup de observatori europeni care au mandatul de a verifica volumele de gaze livrate la frontiera ruso-ucraineană şi cantitatea de gaze la frontiera Ucrainei cu UE ▲ Pe de altă parte, premierul rus, Vladimir Putin, a declarat că livrările de gaz rusesc prin Ucraina spre Europa vor fi reluate doar după un acord privitor la desfăşurarea de observatori internaţionali ▲
Livrarea de gaze către Europa ar putea fi reluată în această seară. Informaţia vine de la agenţia de presă Regnun, citând surse din Comisia Europeană. Optimismul la Bruxelles a apărut după o serie de negocieri intense cu guvernele Ucrainei şi al Rusiei, dar şi cu conducerea Gazprom, anunţă şi postul rus de televiziune Vesti. Potrivit unor surse de la Bruxelles, Kievul a fost de acord să primească un grup de observatori europeni care au mandatul de a verifica volumele de gaze livrate la frontiera ruso-ucraineană şi cantitatea de gaze la frontiera Ucrainei cu UE. Oprirea robinetului cu gaz de la Moscova a pus în dificultate mai multe ţări europene. În timp ce unele au găsit soluţii pentru a depăşi criza, altele rămân dependente în continuare de livrările din Rusia. Cel puţin 11 state, între care şi România, sunt private de gazul rusesc. Europenii importă din Rusia aproape un sfert din gazul pe care-l consumă zilnic, iar 80% din această cantitate străbate teritoriul Ucrainei. Nu mai puţin de 18 ţări depind de gazul rusesc, iar în lipsa acestei resurse, fiecare se descurcă aşa cum poate. Cehia a negociat importul de gaze din Norvegia, care, în ultimele două zile, a avut exporturi record. Turcia a anunţat că va lua gaze din Iran, iar Slovacia ar putea redeschide o centrală nucleară, închisă înainte de aderarea la Uniunea Europeană. În Germania, care importă din Rusia circa 50% din gaze, industria grea ar putea fi mai afectată. În condiţiile în care 40% din gazele importate de Ungaria din Rusia traversează Ucraina, guvernul de la Budapesta le-a recomandat constructorilor de maşini să se orienteze spre alţi combustibili. Probleme grave sunt în Republica separatistă Transnistria, care nu are rezerve de gaze şi, în câteva zile, populaţia va rămâne fără căldură. Situaţie alarmantă există şi în Bosnia, care depinde 100% de gazul din Rusia. În ultimele două nopţi, o treime din locuitorii capitalei Sarajevo au stat în frig. Serbia, care importă peste 90% din gaze din Rusia, mai are rezerve doar pentru 10 zile, iar locuitorii din Belgrad au trecut la păcură pentru a se încălzi. La rândul său, preşedintele rus, Dimitri Medvedev, a anunţat că Rusia va relua livrările de gaz doar dacă Ucraina plăteşte, în cel mai scurt timp, întreaga datorie pe care o are faţă de Gazprom. „Preşedintelui ucrainean i s-a atras atenţia că europenii nu au primit gazul tranzitat prin Ucraina din cauza sustragerii ilegale a gazului de partea ucraineană, ceea ce este inacceptabil. Această situaţie nu corespunde contractelor deja semnate între Federaţia Rusă, Ucraina şi consumatorii europeni, precum şi altor documente internaţionale“, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului. Dmitri Medvedev l-a anunţat pe Viktor Iuşcenko, omologul său ucrainean, că este pregătit pentru reluarea negocierilor în orice moment, dar că nu mai poate fi vorba de nici un fel de tarife preferenţiale. „Rusia nu a renunţat la negocieri cu Ucraina şi este pregătită de reluarea acestora în orice moment“, a declarat Medvedev. El a subliniat că, în ceea ce priveşte relaţiile dintre Moscova şi Kiev în domeniul gazului, ele nu au caracter politic şi i-a cerut lui Iuşcenko să dea instrucţiuni necesare în acest sens Guvernului şi autorităţilor energetice din Ucraina. La rândul său, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a spus, într-o discuţie telefonică purtată cu preşedintele Cehiei, Valcav Klaus, că Ucraina este pregătită să reia neîntârziat negocierile privind tranzitul de gaz rusesc către Europa. „Preşedintele Ucrainei a confirmat că partea ucraineană este pregătită să reia neîntârziat negocierile în vederea aprovizionării transparente a consumatorilor europeni cu gaz natural rusesc“, anunţă serviciul de presă al preşedintelui ucrainean. Reluarea furnizării, cu observatori internaţionali Pe de altă parte, premierul rus, Vladimir Putin, a declarat că livrările de gaz rusesc prin Ucraina spre Europa vor fi reluate doar după un acord privitor la desfăşurarea de observatori internaţionali. Şi premierul ceh Mirek Topolanek, a cărui ţară asigură preşedinţia UE, a afirmat că livrările de gaz rusesc către Europa vor fi reluate odată ce observatorii europeni vor fi desfăşuraţi la frontieră pentru a verifica tranzitul. „Rusia va relua livrările când grupurile de observatori se vor instala acolo“, a spus Topolanek, la Praga. Reprezentanţii Gazprom, Naftogaz, ai guvernelor rus şi ucrainean şi ai UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre modalităţile de reluare a livrărilor de gaz către Europa, a anunţat miercuri preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. „Vor avea loc discuţii la nivel ministerial. Vom căuta soluţii tehnice“, a spus premierul ceh Mirek Topolanek. ▲ În România a fost declarată „situaţie de criză“ Ministrul Economiei, Adriean Videanu (foto), a declarat, în urma şedinţei Comandamentului de urgenţă, că s-a decis declararea situaţiei de urgenţă, astfel încât Transgazul şi alţi operatori economici implicaţi să poată gestiona în mod operativ situaţia creată de oprirea importului de gaze. Astfel, achiziţiile de cărbune se pot face prin negocieri directe, şi nu prin licitaţie, aşa cum prevede legea. „Oprirea livrării creează o situaţie dificilă, dar nu imposibil de rezolvat. Obligaţia noastră este de a menţine în stare de funcţionare sistemul naţional de transport. Populaţia să nu fie afectată în nici un fel, în această iarnă, şi nici instituţiile publice, grădiniţele, şcolile“, a declarat ministrul Economiei, în legătură cu situaţia creată de oprirea importării de gaze prin punctul Medieşu Aurit. Videanu a explicat să s-a luat în calcul afectarea într-un grad cât mai mic al industriei. În momentul de faţă nu sunt încă probleme, dar dacă temperaturile vor scădea sub minus 10-15 grade Celsius, cantităţile de gaze pentru industrie vor trebui reduse pentru perioade scurte, a precizat ministrul. „Ceea ce trebuie să acoperim este un gol de circa şapte milioane de metri cubi de gaze, lucru care se întâmplă“, a spus Adriean Videanu. Cele trei priorităţi enumerate de el sunt Bucureşti, Galaţi şi Piteşti. „Cel puţin Gazpromul ne asigură că el furnizează cantitatea de gaz contractuală către Wintershall şi Imex, cei doi importatori principali în România, dânşii declinând responsabilitatea neajungerii gazului în România. Am discutat şi cu autorităţile ucrainiene şi sperăm ca mâine, după întâlnirea de la Moscova, să avem un răspuns. Dar în strategia pe care am adoptat-o nu ţinem cont de răspunsul pe care îl aşteptăm mâine de la Moscova“, a spus Videanu.