Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Gaze din Africa pentru europeni
Algeria, Nigeria şi Niger au semnat un acord interguvernamental privind construirea unui gazoduct care va furniza Europei gaze naturale din Africa, potrivit Ministerului algerian al Energiei, preluat de Ria Novosti. Conducta va avea o lungime de peste 4.000 de kilometri şi va asigura transportul a 30 de milioane de metri cubi de gaze pe an către Europa, tranzitând deşertul Sahara şi Marea Mediterană. „Am analizat proiectul şi nu cred că vor fi probleme legate de finanţare“, a declarat Chakib Khelil, ministrul algerian al Energiei. Grupul rus Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale, a anunţat, la finele lunii trecute, că ar putea participa la dezvoltarea tronsonului nigerian al gazoductului trans-saharian. Grupul petrolier francez Total şi cel anglo-olandez Royal Dutch Shell s-au arătat, de asemenea, interesate de proiect. Gazprom a încheiat un acord de cooperare cu Nigerian National Petroleum Corporation, companie controlată de stat, prin care a câştigat accesul la rezervele de gaze naturale nigeriene, printre cele mai mari din lume.