Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Gerul nu a afectat culturile agricole
Culturile agricole însămânţate în toamnă nu au fost afectate de ger, datorită stratului de zăpada căzut săptămâna trecută în majoritatea regiunilor ţării, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. "Culturile agricole acoperite cu zăpadă nu vor fi afectate de ger. Dacă nu aveam deloc zăpadă pe sol era mai dificil. Consider, de asemenea, că şi gerul este bun în aceste zile, pentru că întârzie înmugurirea arbuştilor şi a pomilor fructiferi", a declarat ministrul Agriculturii. Valeriu Tabără a adăugat că rezerva de apă din sol este satisfăcătoare în unele zone din ţară, în condiţiile în care exista, încă din toamna anului trecut, un deficit mare de apă în sol, dar prognozele meteo au anunţat din nou căderi de zăpadă, începând de vineri. "Pentru agricultură, este un lucru foarte bun că avem în toată Câmpia Română un strat de zăpadă de peste 30 de centimetri, iar în zonele de munte, zăpada atinge şi 1,60 de metri. Pot spune că pe Câmpia de Vest şi de Sud rezerva de apă din sol este aproape satisfăcută", a adăugat ministrul Agriculturii.